COMUNICAT DE PRESĂ

 

Rolul și implicarea organizațiilor neguvernamentale

în promovarea Pactelor de Integritate în Delta Dunării

 

Transparency International Romania a organizat joi, 18 iulie 2024, la Tulcea, o întâlnire de lucru având ca temă Pactul de Integritate aplicabil în proiectul de dezvoltare a transportului public naval de persoane în Delta Dunării.

Evenimentul a adus la aceeași masă reprezentanți din instituții relevante pentru tematica abordată, însemnând Consiliul Județean Tulcea, Direcția Generală Programe Europene Transport, Direcția Transport Naval din cadrul Ministerului Transportului și Infrastructurii, ADI ITI Delta Dunării, ADR Sud Est. În marja evenimentului au avut loc și întâlniri punctuale cu reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale locale.

Astfel, s-a creat cadrul de cooperare între cele mai importante instituții și structuri interesate de un astfel de proiect de investiții și servicii publice, pentru a fi implicate constructiv și permanent în discuțiile și deciziile cu privire la toate etapele ce urmează să se deruleze, de la elaborarea studiului de fezabilitate la implementarea efectivă a proiectului complex de dezvoltare a transportului public naval de persoane în Delta Dunării.

Studiul de fezabilitate, care este finanțat prin Programul Transport 2021 – 2027, are rolul de a identifica sursele de finanțare pentru investițiile propriu-zise și soluțiile tehnice și operaționale care să asigure servicii publice de calitate pentru locuitorii Deltei, în condiții de sustenabilitate economică, de mediu și climă. Menționăm că astfel de investiții au fost vizate inițial prin POR 2014 – 2020, însă inițiativa nu s-a concretizat în contextul unor blocaje instituționale complexe. În perioada de programare 2021 – 2027, Pactul de Integritate își propune să sprijine depășirea acestor blocaje pentru un impact pozitiv și durabil în Delta Dunării.

Astfel, DG REGIO din cadrul Comisiei Europene a constatat lipsa de dialog interinstituțional și, prin urmare, a selectat Transparency International Romania să monitorizeze pregătirea și procesul de identificare a celor mai potrivite soluții tehnice și surse de finanțare pentru proiectul de dezvoltare a transportului public naval de persoane în Delta Dunării. Monitorizarea se realizează prin intermediul unui Pact de Integritate care promovează interesul public și dă posibilitatea organizației de a se implica inclusiv prin organizarea de întâlniri de lucru și campanii de comunicare. În esență, Pactul de Integritate dă posibilitatea comunității locale și societății civile să se implice în asigurarea integrității investițiilor publice, prin urmare rolul organizațiilor neguvernamentale este esențial pe tot parcursul implementării pactului.

Demersurile Transparency International Romania sunt derulate prin proiectul “Promovarea și implementarea Pactelor de Integritate în ITI Delta Dunării”, finanțat de Comisia Europeană, prin DG REGIO.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați pe adresa de e-mail: office@transparency.org.ro