Transparența în achizițiile publice este esențială pentru păstrarea credibilității instituțiilor publice
Transparency International România solicită instituţiilor din administraţia publică centrală şi locală să facă publice informațiile privind achizițiile efectuate pe perioada stării de urgență, iar autorităţilor competente să verifice legalitatea contractelor semnate în ultimele două luni.
Având în vedere că atât pe plan intern cât și pe plan internațional sunt numeroase semne de întrebare şi suspiciuni cu privire la modul în care au fost acordate diverse contracte din fonduri publice sub pretextul stării de urgenţă, Transparency International România solicită administrației centrale și locale să facă publice toate informațiile privind achizițiile efectuate în ultimele două luni, cu respectarea legislației în vigoare.
Transparency International România face apel la responsabilitate si transparenta, fara “tunuri comerciale” in timpul starii de urgenta
În conformitate cu anunțul public făcut de Președintele României, urmează a se declara starea de urgență în baza prevederilor OUG nr.1/1999 aprobată prin Legea nr. 453/2004, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 164/2019, în contextul epidemiei COVID-19 Coronavirus. Amintim în context că exista ca fază intermediară și măsura declarării stării de alertă, propusă de grupul de suport tehnic-științific, dar care a fost ignorată de Consiliul Național pentru Situații Speciale de urgență.
Rapoarte de monitorizare lansate în cadrul proiectului Pactele de Integritate
Transparency International România şi Institutul pentru Politici Publice au lansat miercuri, 4 martie 2020, două rapoarte de monitorizare elaborate în cadrul proiectului Pactele de Integritate– mecanisme de control civic pentru salvgardarea fondurilor UE”, finanțat de Comisia Europeană.
Evenimentul a avut loc miercuri, 04 martie 2020, între orele 14:00-16:00 şi s-a bucurat de prezenţa a numeroşi reprezentanţi din instiuţii publice, organizaţii neguvernamentale, specialişti în achiziţii publice.
Lansarea a două rapoarte de monitorizare în cadrul proiectului Pactele de Integritate
Transparency International România şi Institutul pentru Politici Publice lansează două rapoarte de monitorizare elaborate în cadrul proiectului Pactele de Integritate– mecanisme de control civic pentru salvgardarea fondurilor UE”, finanțat de Comisia Europeană.
Evenimentul va avea loc miercuri, 04 martie 2020, între orele 14:00-16:00, la Impact Hub Universitate, str. Tudor Arghezi, nr. 8-10, București.
În cadrul evenimentului vor fi prezentate două rapoarte având ca temă modul de desfășurare a achizițiilor publice din proiectele:
- Creșterea gradului de acoperire şi incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România implementat de ANCPI cu finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020;
- E-cultura: Biblioteca digitală a României implementat de Ministerul Culturii cu finanțare prin Programul Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020.
Workshop pe tema Pactelor de Integritate, organizat la Bruxelles
Astăzi, 10 octombrie 2019, în cadrul European Week of Regions and Cities, are loc workshopul Societatea civilă contribuie la apropierea dintre cetățeni și Fondurile structurale și de investiții europene. În prim planul evenimentului este proiectul Pacte de Integritate, Mecanisme de control civil pentru salvgardarea fondurilor europene. Workshopul este moderat de colega noastră, Irina Lonean, coordonator din partea Transparency International Romania al proiectului.
Printre speakeri se numără reprezentanți ai Autorității de Management din regiunea Attica (Grecia), reprezentanți ai Ministerului Sănătății din Slovenia, Transparency International Slovenia și reprezentanți a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (România).
Workshopul își propune să creeze o atmosferă propice pentru interacțiunea participanților și schimbul de bune practici obținute pe parcursul implementării proiectului. La activitate vor participa și reprezentanți din celelalte țări care dezvoltă proiectul Pacte de Integritate și care vor prezenta perspectivele și experiențele lor în legătură cu tematicile propuse.
Lansarea primului raport independent de monitorizare a proiectului E-cultura. Biblioteca digitală a Romaniei, in cadrul Pactelor de Integritate
Transparency International România și Institutul pentru Politici Publice publică astăzi, 25 iunie 2019, primul raport independent de monitorizare elaborat în baza Pactului de Integritate semnat cu Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN).
Raportul prezintă activitatea de monitorizare în cadrul Pactului de Integritate și rezultatele sale pentru proiectul E-cultura: Biblioteca digitală a României [1]și acoperă perioada de la demararea monitorizării (chiar înainte de semnarea Memorandumul de cooperare privind Pactul de Integritate), respectiv din vara anului 2017, până la 31 martie 2019. Raportul ține cont de toate comunicările, documentele și alte informații schimbate de MCIN, TI-România și IPP în legătură cu proiectul finanțat de POC pentru digitizare a patrimoniului cultural mobil, în scopul creșterii accesibilității resurselor culturale pentru publicul larg, prin eficientizarea serviciilor publice oferite de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin valorificarea potențialului IT&C.
Primul raport independent de monitorizare în cadrul Pactelor de Integritate
Transparency International România și Institutul pentru Politici Publice publică astăzi primul raport independent de monitorizare elaborat în baza Pactului de Integritate semnat cu Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Raportul prezintă rezultatele activităţii de monitorizare derulate pe parcursul a peste doi ani, pentru proiectul de cadastru implementat de ANCPI în zonele rurale din România: “Creșterea gradului de acoperire geografică și de înregistrare a proprietăților din zonele rurale în Sistemul Integrat de Cadastru și Carte Funciară” [1]. În această perioadă au fost urmărite activitățile de planificare a proiectului și dezvoltarea documentației pentru achiziții publice de servicii de înregistrare cadastrală sistematică la nivelul a 194 de comune din 36 de județe. Totodată, TI-Romania şi IPP au formulat opinii privind conformitatea procedurii de achiziție publică cu legislația aplicabilă, normele etice și standardele de integritate și de recomandări și propuneri de îmbunătățire.
Am deschis programul de voluntariat editia 2018
Din 5 martie, 17 studenţi de la Facultatea de Administraţie publică, SNSPA, au început stagiul de practică la TI-România. Tinerii au ocazia să îşi dezvolte abilitățile profesionale și să câștige experiență într-o organizație activă cu recunoaștere internațională.
Pagini